Proiect realizat de COLEGIUL FARMACIȘTILOR DIN CLUJ prin Președinte Conf. Dr. Elena Dinte în colaborare cu DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CLUJ, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE CLUJ, INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL CLUJ, CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA

Sfatul farmacistului: Fii parte a soluției, depune medicamentele neutilizate la punctele de colectare!

În contextul preocupărilor crescânde privind sănătatea publică și protecția mediului, o nouă inițiativă de informare a populației privind colectarea corectă a deșeurilor medicamentoase a fost lansată, oferind cetățenilor posibilitatea de a preda medicamentele expirate sau nefolosite în puncte special amenajate, disponibile în spitalele publice și private din întreaga țară.

Această inițiativă are drept scop principal reducerea riscului de poluare și protejarea sănătății publice, prin eliminarea responsabilă a deșeurilor medicamentoase. Medicamentele aruncate în mod necorespunzător, în chiuvete, toalete sau în deșeurile menajere, pot contamina solul și apa, punând în pericol ecosistemele și comunitățile locale.

Colegiul Farmaciștilor din Cluj lansează un proiect de informare a populației cu privire la colectarea la spitale a medicamentelor expirate sau neutilizate, o inițiativă susținută de autoritățile județene și locale și desfășurată în farmaciile comunitare din județul Cluj. Acest proiect vizează creșterea accesului populației la informații esențiale despre colectarea responsabilă a medicamentelor nedorite și a altor produse destinate sănătății, având un impact benefic pe plan individual, socio-economic și asupra protecției mediului. Proiectul urmărește, astfel, să contribuie pe termen lung la îmbunătățirea sănătății publice.

Prin acest demers, farmaciile comunitare din Cluj vor avea expus afișul campaniei, având un cod QR care va furniza informații despre spitalele publice și private care asigură colectarea acestor medicamente, programul de colectare, precum și detalii privind modalitatea corectă de eliminare a medicamentelor.

În sprijinul implementării acestui proiect, atașat regăsiți un ghid care prezintă informații esențiale despre cum să gestionăm corect deșeurile de medicamente neutilizate și expirate, în conformitate cu legislația actuală. Realizat de Colegiul Farmaciștilor din Cluj prin Președinte Conf. Dr. Elena Dinte cu sprijinul domnului Farmacist Postelnicu Doru Viorel, Președintele CF Călărași, materialul explică pașii de urmat pentru eliminarea în siguranță a acestor deșeuri, impactul asupra sănătății și mediului, precum și cadrul legislativ aplicabil în cazul deșeurilor farmaceutice. Descoperă recomandările autorităților și farmaciștilor pentru a reduce riscurile și a respecta reglementările în vigoare.

1. Ce facem cu medicamentele expirate?

  • Medicamentele expirate NU trebuie aruncate la gunoi sau în toaletă!
  • Le puteți aduce la spitalele publice sau private care au spații special amenajate pentru colectarea acestora.
  • Verificați programul fiecărui spital pentru a afla când puteți să le predați în siguranță.

2. Unde putem aduce medicamentele?

  • Spațiile de colectare sunt accesibile în mai multe spitale publice și private din județul Cluj. Fiecare locație are un program specific.
  • Puteți verifica lista spitalelor și programul de colectare afișat (lista afișată la finalul articolului)

3. Ce tipuri de medicamente pot fi aduse la spitale pentru predare?

  • Puteți preda medicamente neutilizate, expirate, cu ambalaje deteriorate sau parțial utilizate.
  • Există reguli speciale pentru medicamentele citotoxice, citostatice sau lichide.

4. De ce este important să colectăm corect medicamentele?

  • Medicamentele aruncate incorect pot polua apa, solul și aerul și reprezintă un risc dacă sunt găsite și utilizate de alte persoane.
  • Prin predarea corectă, ajutăm la protejarea sănătății publice și a mediului.

5. Medicamentele speciale – psihotrope și stupefiante

  • ACESTE MEDICAMENTE (și DOAR acestea) pot fi returnate doar la farmaciile care le-au eliberat, în baza unui proces-verbal de predare-primire.
  • Este foarte important să păstrați documentele de eliberare ale acestor medicamente.

6. Donarea de medicamente

  • În anumite condiții, puteți dona medicamente neutilizate. Acestea trebuie să fie în ambalajul original sigilat și să aibă un termen de valabilitate de cel puțin 8 luni pana la expirare.
  • Donațiile se fac doar prin instituții autorizate, pentru a garanta siguranța și distribuția corectă.

7. Ce facem cu suplimentele alimentare expirate?

  • Spre deosebire de medicamente, suplimentele alimentare pot fi aruncate la deșeurile menajere.
  • Este recomandat să separați ambalajele din plastic sau sticlă pentru reciclare.

Va rugam luati aminte:   Predarea-prelarea se efectuează numai în zile lucrătoare, conform programului comunicat în tabelul de mai jos.  

Medicamentele se predau separate, pe categorii:  
a) deșeuri de medicamente citotoxice și citostatice  
b) deșeuri de medicamente, altele decât cele citotoxice și citostatice  
c) deșeuri de medicamente aflate în stare lichidă (fiole din sticlă, seringi preumplute cu reziduu de medicament sau goale)  
d) deșeuri de medicamente aflate în recipiente sub presiune

Spital Public/ PrivatDenumire SpitalTelefon fixAdresa puncte colectareORAR
CLUJ-NAPOCA
1PublicINSTITUTUL DE UROLOGIE SI TRANSPLANT RENAL0264-592845CLUJ-NAPOCA, str Clinicilor nr.4-6, etaj 3Vineri intre orele 14.30-15.30
2PrivatAsociatia Sf Nectarie Cluj-Napoca0364/733611 CLUJ-NAPOCA, str. Fabricii de Zahăr, nr. 49-51,Luni și marți, 08.00 – 11.00
3PublicSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA0264-592771CLUJ-NAPOCA
Str.Clinicilor nr.3-5, langă Unitatea de Primiri Urgențe
Zilnic 0:00-24:00
4PublicSPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII0264-597706CLUJ-NAPOCA Str.Moţilor nr.66-68, Punct amenajat lânga cabina portaruluiJoi intre orele 08:00-22:00
5PublicSPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE  “Leon Daniello”0264-591263CLUJ-NAPOCA, B.P.HASDEU nr.6, la intrarea în unitateMiercuri intre orele 14.00-18.00
6PublicSPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE0264-594655CLUJ-NAPOCA
Str Iuliu Moldovan nr.23, lângă cladirea spitalului
Joi între orele 09:00-12:00
7PublicSPITALUL CLINIC MUNICIPAL0264-437049CLUJ-NAPOCA
Str Tabacarilor nr.11 Corp D, intrarea în unitate pe la poarta 2
Joi intre orele 10:00-14:00
8PublicINSTITUTUL ONCOLOGIC “Prof.Dr.I.Chiricuţă” Cluj-Napoca0264-598362CLUJ-NAPOCA
Str Ion Creanga, în holul aflat lângă Poarta I
Zilnic intre orele 07:00-19:00
9PublicINSTITUTUL INIMII DE URGENTA PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE “Niculae Stăncioiu”0264-591941CLUJ-NAPOCA, Calea Motilor 19-21, lângă Farmacia cu circuit închis a spitaluluiLuni si Vineri intre orele 10.00-13.00
10Privat Cardiomed SRL0264-406600,0264-406601CLUJ-NAPOCA, Str. Republicii nr.17 ap2miercuri 08.00-20.00 si vineri 08.00-20.00
11PrivatANGIOCARE SRL0264-446566,0747265088CLUJ-NAPOCA, str. Republicii nr. 8ultima vineri a lunii intre orele 13.00-14.00
12PrivatCENTRUL MEDICAL UNIREA SRL- SPITAL REGINA MARIA0371-505989CLUJ-NAPOCA, Calea Dorobantilor, Nr.29Luni-Vineri, orele 08:00-20:00
13PublicINSTITUTUL REGIONAL DE GASTROENTEROLOGIE-HEPATOLOGIE “Prof. Dr. O. Fodor”0264-596414CLUJ-NAPOCA Str. Croitorilor,
nr. 19-21
Miercuri 12.00-13.00
14PublicSPITALUL CLINIC DE RECUPERARE0264-207021CLUJ-NAPOCA Str.Viilor nr.46-50, la poarta prncipala, nivelulstului de pazăZilnic intre orele 08.00-20.00
15PrivatSC MEDISPROF SRL Cluj-Napoca0264-439270;
0264-705150
CLUJ-NAPOCA, sediul lucrativ
in Cluj-Napoca, Bld. Muncii nr.96-98, parter, la depozitul Farmaciei cu circuit închis a spitalului
Luni-Vineri 08.00-13.00
16PrivatSC TVM MED SERVICE SRL Cluj-Napoca0264-439110
0264-598465
CLUJ-NAPOCA,
Str.Portelanului nr. 2, la intrarea în unitate
Marti si vineri 13.00-14.00
17PublicSPITALUL CLINIC CF Cluj0264-598278CLUJ-NAPOCA Str. Republicii, Nr. 18str Republicii nr18-luni si joi intre orele 07.00-08.00                                                        Str Campeni nr.3 – vineri intre orele 07.00-08.00                                                         Str 1 Mai nr.27 -miercuri intre orele 08.00 si 09.00                                                          
18PrivatVALDI MEDICA SRL0722-704,401CLUJ-NAPOCA: Str.Frunzisului , nr.77Luni-Vineri, orele 12:00-16:00

DEJ
1PublicSPITALUL MUNICIPAL DEJ0264-212640DEJ Str.1 Mai nr.14-16MARTI Între orele 12:00-14:00
GHERLA
1PublicSPITALUL MUNICIPAL GHERLA0264-241875GHERLA
 Str.Horea nr 2
Marti, Joi intre orele 13:00-15:00
HUEDIN
1PublicSPITALUL ORASENESC HUEDIN0264-351815HUEDIN
Str.Spitalului nr. 42
Marti intre orele 08:00-15:00
TURDA
1PublicSPITALUL MUNICIPAL TURDA0264-312420TURDA, JUD Cluj,parter Policlinica intrarea dinspre Dispensarul TBC STR Andrei Muresanu nr. 12-16În ultima zi de Joi a fiecarei luni intre orele 08.00-12.00
CÂMPIA TURZII
1PublicSPITALUL MUNICIPAL „Dr. Cornel Igna” Campia Turzii0264-368677CAMPIA TURZII
 Str.Avram Iancu nr.33, În apropierea porții principale
Marti intre orele 09:00-12:00
BORȘA
1PublicSPITALUL DE BOLI CRONICE PSIHICE BORSA0264-355297BORSA
Str.Principala nr 258, la poarta de acces a spitalului
Luni intre orele 10:00-12:00
SUCEAGU
1PrivatPolaris Medical SA (actual Medicover)0264-323323SUCEAGU, Str. Principala, Nr. 323T, comuna Baciu, judetul Cluj, în incinta Farmaciei SpitaluluiVineri intre orele 15:00-16:00

Vă încurajăm să predați medicamentele expirate sau neutilizate în spațiile special amenajate în cadrul spitalelor.

Este un pas simplu, dar cu impact important asupra sănătății noastre și a mediului!

Colegiul Farmaciștilor din Cluj prin Președinte Conf. Dr. Elena Dinte

3 responses to “Proiect de colaborare- Informarea populației referitor la colectarea corectă la spitale a deșeurilor medicamentoase”

  1. […] colectează medicamentele expirate, programul de colectare și modalitățile corecte de eliminare. Ghidul elaborat de Colegiul Farmaciștilor subliniază că nu toate medicamentele pot fi returnate la […]

    Liked by 1 person

Leave a reply to Clujenii, învățați să nu arunce medicamente la gunoi Cancel reply